Teoria atașamentului a fost teoretizată de psihologul britanic John Bowbly și se referă la conexiunea profundă și de durată între ființele umane. Conform teoriei, experiențele timpurii și conexiunile din copilărie influențează profund felul în care relaționăm ca adulți.

Bowlby a dezvoltat teoria în timp ce studia comportamentul copiilor care petreceau un timp fără părinții lor.

Astfel, Bowlby a observat că bebelușii au nevoie de părinți sau alți adulți care să aiba grijă de ei, de aceea dezvoltau anumite comportamente de atașament, precum plânsul, căutarea sau agățarea de un adult.

Pe măsură ce înaintăm în vârstă, dezvoltăm propriul stil de atașament.

Atașamentul are legătură cu:

  • Capacitatea de a face față lumii și stresului
  • Capacitatea de a forma legături emoționale
  • Capacitatea de a ne simți în siguranță
  • Capacitatea de a dezvolta relații bune cu ceilalți
  • Capacitatea de a menține un echilibru psihologic

Tipuri de atașament in relatii

Atașamentul sigur

Copiii care au un tip de atașament sigur sunt iritați când părinții lipsesc și se bucură când aceștia reapar. Părinții sunt mai atenți la nevoile lor, iar copiii își văd părinții ca pe o plasă de siguranță ce le permite să exploreze independent lumea.

Adulții cu acest tip de atașament au relații de durată și sunt mai siguri pe ei și mai stabili emotional. De asemenea, ei oferă sprijin partenerului și cer și ajutor atunci când au nevoie. Au relații deschise și sincere cu cei din jur și o stimă de sine la un nivel ridicat.

Atașamentul nesigur-anxios

Copiii cu atașament nesigur-anxios simt nevoia de a se simți mereu doriți. Adulții care dezvoltă acest tip de atașament sunt nesiguri în relațiile romantice, caută mereu atenția partenerului și interpretează acțiunile partenerului ca fiind o confirmare a fricilor lor. Atunci când se simt amenințați pot recurge la comportament gelos sau posesiv. De asemenea, simt mereu o foame emoțională ce îi determină să ceară constant confirmări de la partener. Relațiile lor sunt definite de frică.

Atașamentul nesigur-ambivalent

Copiii cu acest tip de atașament devin suspicioși în fața străinilor, triști când părintele lipsește, dar nu sunt liniștiți nici când acesta se întoarce. Pot respinge părintele, refuza confortul și chiar să devină agresivi.

Adulții cu acest tip de atașament au relații frecvente cu persoane nereușite, își fac griji că partenerul nu le va răspunde în același fel, astfel că se despart frecvent, sunt dezamăgiți des și niciodată mulțumiți cu ceea ce au.

Atașamentul nesigur-evitant

Copiii cu astfel de atașament nu arată o preferință specială pentru un părinte sau altul sau pentru un străin, nu necesită neapărat contactul permanent și nici nu caută să stabilească un astfel de raport.

Adulții au probleme în relațiile intime, nu investesc aproape deloc în conexiuni emoționale și sunt incapabili să își împărtășească sentimentele cu cei din jur. Nu reușesc să ofere sprijin partenerului în momente stresante și preferă relațiile sexuale pasagere.

Tulburări de atașament

  • Probleme de control al impulsurilor
  • Stimă de sine scăzută
  • Comportament evitant
  • Superficialitate
  • Evitarea contactului vizual
  • Incapacitatea de a primi sau oferi afecțiune
  • Incapacitatea de a avea încredere în cei din jur

Cum ne putem îmbunătăți stilul de atașament

Este indicat să recunoaștem tipul de atașament propriu pentru a înțelege vulnerabilitățile, dar și punctele forte din relaționarea cu ceilalți. Odată conștientizat tipul de atașament, persoana poate lucra pentru a dezvolta un tip de atașament mai sigur. Și în acest caz, ședințele de psihoterapie individuală pot avea un efect extraordinar. Cu ajutorul specialistului, putem analiza experiențele din copilărie, putem identifica tiparele de relație și dezvolta noi tipuri de relaționare sănătoasă cu cei din jur.

Cum pot beneficia de ajutorul unui psiholog?

Sunati la telefon 📞0742.17.38.22

Sau scrieti un email la ✉️ bogdana@mindinstitute.ro