Cele 5 limbaje ale iubirii sunt moduri prin care oamenii primesc sau exprimă dragostea într-o relaţie. Acestea sunt: cuvintele de încurajare, timpul petrecut alături de cel drag, cadourile, serviciile şi contactul fizic. Cartea lui Chapman, „The 5 Love Languages”, a fost publicată pentru prima dată în 1992. Înainte să scrie cartea, a observat că unii parteneri înţelegeau greşit nevoile celuilalt. Iată care sunt cele 5 limbaje ale iubirii:

Care sunt cele 5 limbaje ale iubirii?

Cuvintele de incurajare
Afecţiunea este exprimată prin cuvinte rostite, laude sau aprecieri. Când acesta este limbajul lui principal al iubirii, partenerul se va bucura de cuvinte de încurajare şi mesaje de dragoste.

Timpul petrecut alături de partener
Cineva cu acest limbaj al dragostei apreciază prezența ta deplină, atunci când sunteți împreună. Se simte cel mai iubit dacă îi acorzi atenția ta și petreceți timp împreună.

Cadourile
Pentru cineva care rezonează cu acest limbaj al iubirii, cadourile simbolizează dragostea, grija și afecțiunea. Ei prețuiesc nu numai cadoul primit, ci și timpul și efortul pe care l-ai depus pentru a-l alege.

Serviciile
Serviciile sunt ceea ce faci pentru partenerul tău: ex. să speli vasele, să faci curat, să alimentezi maşina. Dacă limbajul principal al iubirii partenerului tău este reprezentat de servicii, acesta va observa și va aprecia micile lucruri pe care le faci pentru el.

Contactul fizic
O persoană cu limbaj al dragostei reprezentat de contact fizic se simte iubită când o ţii de mână, o îmbrăţişezi sau îi faci un masaj la finalul zilei.

Cum pot ajuta relaţia cele 5 limbaje ale iubirii?

Cu toţii ne exprimăm diferit iubirea. Înţelegerea acestor diferenţe poate îmbunătăţii relaţia. Iată şi alte moduri în care o poate ajuta:

Limbajele iubirii promovează altruismul
Când înveţi limbajul iubirii al altcuiva, te concentrezi mai mult pe nevoile lui decât pe nevoile tale. Cuplurile ar trebui să depună efort pentru a învăța și a răspunde la limbajul iubirii partenerului, în loc să încerce să-și convingă partenerul să-și schimbe limbajul.

Limbajele iubirii creează empatie
Pe măsură ce înveți mai multe despre felul în care partenerul tău experimentează dragostea, înveți să empatizezi cu el. Când cuplurile vor să învețe și să folosească limbajele iubirii, își măresc inteligența emoțională și învață cum să pună nevoile altcuiva mai presus de ale lor.

Limbajele iubirii ajută la menținerea intimității
A vorbi în mod regulat despre ceea ce nevoi ai, poate construi mai multă înțelegere – și, în cele din urmă, intimitate – în relația ta. Nu numai că vei afla mai multe despre celălalt, dar te vei conecta într-un mod semnificativ.

Limbajele iubirii ajută la dezvoltarea personală
Să-ți iubești partenerul în moduri care sunt în afara zonei tale de confort, te poate inspira și motiva să crești și să te schimbi, să te uiți la moduri de a gândi și de a fi dincolo de tine.

Limbajele iubirii te ajută să-ţi arăţi dragostea
Poţi să spui „te iubesc” în moduri care au sens pentru partenerul tău, care apoi primeşte acea dragoste și se simte remarcat, mulțumit și apreciat.

Limbajul iubirii in viaţa de zi cu zi
Conform lui Chapman, limbajele iubirii se aplică și relațiilor dintre părinți și copii, dintre colegi și dintre prieteni. Dacă limbajul iubirii copilului este reprezentat de cuvintele de incurajare, va dori să-l lauzi mai des şi să audă mereu “Te iubesc”.

Critici ale teoriei limbajelor iubirii

Deși învățarea limbajelor iubirii ajută mulți oameni să comunice mai bine cu partenerii lor, mulţi folosesc greşit limbajele (încep să numere de câte ori au folosit limbajul iubirii partenerului şi să-i reproşeze că nu face la fel). În plus, acestea nu rezolvă şi alte probleme din relaţie şi pot pune multă presiune pe partener.

Odată ce tu și partenerul tău cunoașteți limbajul iubirii celuilalt, amândoi puteți beneficia. Să foloseşti limbajul iubirii partenerului tău poate necesita un pic de efort și intenție, mai ales dacă este diferit de al tău. Ţine cont că relațiile sănătoase nu se nasc; ele sunt dezvoltate prin atenție și efort.

Surse: verywellmind.com
Chapman „The 5 Love Languages”

Cum pot beneficia de ajutorul unui psiholog?

Sunati la telefon 📞0742.17.38.22

Sau scrieti un email la ✉️ bogdana@mindinstitute.ro