Multi dintre noi urmaresc cu sigurata stirile cu interes crescut pentru a vedea ce se mai intampla, ce ne mai asteapta, daca banii vor continua sa fie o problema. Ce aflam este ca economia nu merge bine, ca se taie salarii, ca se fac disponibilizari, creste TVA-ul, ca nu sunt solutii la problemele legate de bani. In aceste conditii anxietatea creste, iar ingrijorarile noastre se inmultesc. Ce putem face pentru a ramane in control si a nu ne epuiza axietatea si ingrijorarile?
Iata cateva recomandari care ne pot fi utile in aceasta perioada:
1.Valideaza modul in care te simti
Indiferent de ce strategii am incerca sa nu ne mai gandim sau sa facem ca aceste lucruri sa nu ne afecteze, trebuie sa acceptam ca suntem oameni si ca vestile rele ne ranesc. In astfel de situatii avem tot dreptul sa ne simtim speriati, panicati, tristi, furiosi, confuzi, dezorientati. Da-ti voie sa simti ceea ce simti, apoi intreaba-te cat timp doresti sa ramai in starea asta de furie, teama, anxietate sau tristete.
2. Ingrijoreaza-te productiv !
Un lucru foarte util pe care il putem face atunci cand avem ingrijorari legate de bani este sa vedem daca acestea sunt ingrijorari productive sau nu. Ingrijorarile productive sunt cele in legatura cu care pot face ceva in urmatoarele 5 minute. De exemplu, ingrijorarea legata de faptul ca nu ajung banii (“daca nu ne ajung banii”) este productiva deoarece se poate face ceva in urmatoarele 5 minute: listarea veniturilor lunare, analiza chetuielilor, identificarea chetuielilor necesare si nenecesare, identificarea surselor suplimentare de venit, planificarea bugetului si planificarea economiilor. Multe dintre ingrijorarile legate de bani sunt insa neproductive, adica nu putem face nimic legat de ele in urmatoarele 5 minute, deoarece sunt scenarii sau catastrofizari legate de un viitor ipotetic: “daca o sa pierd bani”, “daca o sa nu o sa-mi mai pot plati facturile si o sa ajung pe drumuri”, “daca nu voi gasi nici o solutie”.
Cand identificam o ingrijorare productiva este necesar sa facem in urmatoarele 5 minute ce poate fi facut. Cand identificam o ingrijorare neproductiva este nevoie sa o amanam pana la momentul in care vom putea face ceva. Ingrijorarea singura nu schimba nimic in realitate si nu are puterea de a preveni, doar comportamentele au aceasta putere.
3. Fa ce este inconfortabil!
In mod ironic, lucrul cel mai dificil pentru persoanele care au ingrijorari si traiesc o stare de neliniste si anxietate legata de bani este sa isi faca un buget si sa monitorizeze incadrarea in el. Anxietatea ne indeamna sa evitam confruntarea cu realitatea, deoarece ne gandim: “daca voi realiza ca nu imi permit sa cheltui bani pe nimic”, “daca voi afla ca nu imi raman bani suficienti dupa ce achit toate facturile”. Evitarea acestei analize financiare mentine incertitudinea financiara, iar in conditii de intertitudine si ambiguitate mintea noastra produce scenarii si zeci de ingrijorari care ne cresc si mai mult anxietatea financiara si disconfortul.
4. De-catastrofizeaza!
Desi pentru cei mai multi dintre noi lipsa banilor sau scaderea veniturilor este traita ca o catastrofa, este necesar sa recunoastem ca viata nu trebuie sa fie intr-atat de rea pe cat o facem noi sa fie. Ce poti face acum din ce puteai face inainte, cand aveai bani ? Aceasta este o intrebare la care este necesar sa raspundem pentru a ajuta mintea noastra sa nu catastrofizeze. Cat de similar este ce facem azi sau ce vom face maine, cu ce faceam saptamana trecuta sau luna trecuta ? Notati intr-un jurnal ora de ora toate lucrurile pe care le faceti. Daca sunt in mare masura la fel ca cele pe care le faceati inainte sa va scada veniturile, atunci, cu greu putem spune ca situatia este catastrofala.
5. Ofera-ti mult pentru nimic !
Ce poti face gratis ? Este foarte util sa ne reamintim zilnic ce putem face placut, cu sens sau care sa ne aduca satisfactii si care sa nu ne coste bani. Este gratis sa ne iubim copiii, sa a ne exprimam afectiunea, grija fata de cei dragi, sa ii ajutam pe ceilalti. Este gratis sa ascultam muzica sau sa citim. Este gratis sa ne plimbam sau sa facem miscare. Pentru cei mai multi dintre noi, lucrurile cu adevarat importante si care ne dau sens, nu costa bani.
6. Ce iti oferea satisfactii cand aveai mai putin ?
Cu siguranta multi dintre noi am trecut prin perioade cand am avut mai putini bani decat avem acum sau decat se preconizeaza ca vom avea in curand. Cu toate acestea, in acea perioada viata noastra a avut sens, ne-am simtit bine, ne-am bucurat de multe lucruri, pe care le putem face si acum. In acea perioada viata noastra nu a fost intru-totul mizerabila, mai mult chiar, ne ingrijoram poate mult mai putin legat de bani si eram mai putin tensionati.
7. Valoarea banilor sau bani pentru valoare
Pentru unii dintre noi, banii sunt un indicator al succesului personal, a cat de importanti sau de buni suntem. Insa, cea mai fragila temelie a stimei de sine sunt banii. De aceea, pentru multe persoane pierderile financiare sunt pierderi direct legate de valoarea personala, iar stresul creste mult mai mult in aceasta perioada. Daca pierderea banilor are aceasta semnificatie personala, o recomandare foarte importanta este bazarea valorii personale pe un set de calitati (precum curajul, autodisciplina, integritatea, generozitatea) care sunt in controlul personal nemijlocit astfel incat criza ecomonica, fluctuatiile financiare sau orice alta variabila externa sa nu o poata lua. Reorientarea atentiei de la bani nu inseamna ca vei pierde motivatia si ambitia de a reusi si de a avea succes, ci inseamna mai degraba capacitatea de a te centra pe reusita si succes in mult mai multe domenii ale vietii tale, nu doar cel financiar.
8. Flexibilizeaza standardele financiare
Unii dintre noi au un standard clar si rigid legat de cati bani au nevoie. Acest perfectionism financiar te face mult mai vulnerabil la ingrijorari legate de faptul ca exista posibilitatea de a scadea sub acel standard sau buget. In mod frecvent, se intampla sa facem confuzii intre ce avem nevoie si ce preferam. In realitate, pentru ca preferam multe lucruri, le putem in categoria lucrurilor de care avem nevoie. Daca ar fi sa facem o lista cu lucrurile/activitatile care ne-a facut cea mai mare placere sa le facem in ultimii doi ani, putem avea surpriza sa constatam ca sunt activitati simple sau lucruri cotidiene la care am avut sau avem acces gratis sau aproape gratis (timpul cu prietenii, cu familia, momentele de liniste si relaxare).
9. Pune lucrurile in perspectiva
Ingrijorarile legate de bani fac mintea noastra sa gandesca in termeni de “sfarsitul jocului/ stop joc”: daca acum pierd bani insemana ca lucrurile vor merge din rau in mai rau, ca nu mai e nimic de facut, ca nu mai am nici o solutie sau nici o alternativa. Cand este vorba de bani, normalitatea inseamna o alternanta intre cresterea si descresterea financiara, nu inseamna crestere financiara continua. Un lucru util de facut este sa privim in perspectiva la viitorele castiguri: cati ani mai am in fata de acumulare de venituri si de strangere de economii? Daca nu suntem aceasta grupa de varsta, este util sa ne gandim la toate bunurile, posesiile sau lucrurile care fac parte din “portofoliul” personal de bunastare: actiuni, proprietati, obiecte de valoare (bijuterii, arta, masini etc), persoanele resursa.
© Bogdana Bursuc, psiholog clinician , psihoterapeut