Ce este ADHD?
Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atentie (Attention Deficit Hiperkinetic Disorder) sau pe scurt ADHD reprezintă o tulburarea de neurodezvoltare ce se diagnostichează în special în rândul pacienților pediatri, adică la copii.
Încă nu se cunosc cauzele clare ale acestei tulburări și de ce apare ea, dar specialiștii tind să blameze afectarea creierului copilului în timpul dezvoltării fetale sau după naștere, în urma unui traumatism, infecție, lipsa oxigenului șamd.
Medical vorbind, sindromul ADHD este inclus pe lista tulburărilor emoționale și comportamentale cu debutul în copilărie și este recunoscut ca atare de Organizația Mondială a Sănătății.
Despre această afecțiune se spune că este printre cele mai greu diagnosticabile afecțiuni, fiind adeseori pus un diagnostic greșit în cazul observării unor simptome.
Unul dintre simptomele clare este hiperactivitatea. Dacă aceasta lipsește, atunci vorbim de o altă afecțiune, și anume ADS.
Formele ADHD și severitatea simptomelor diferă de la individ la individ. Astfel, unii oameni pot duce vieți perfect normale și echilibrate, pe când pentru alții fiecare nouă zi poate fi o provocare. Dar ce inseamna ADHD?
Care sunt simptomele ADHD copii și cum îl recunoaștem corect
Specialiștii împart ADHD în trei tipuri principale:
- Tipul – PREDOMINANT NEATENT – probleme de neatenție, pacienții sunt distrași ușor, memoria pe termen scurt este afectată
- Tipul – PREDOMINANT HIPERACTIV – problemele sunt de hiperactivitate, impulsivitate, autocontrol slab
- Tipul – COMBINAT – cel mai frecvent diagnosticat tip de ADHD – cei mai mulți copii suferă de acest tip
De multe ori, copiii cu ADHD sunt puși în categoria copiilor problematici, în special din cauza simptomelor de hiperactivitate. Un copil hiperactiv cu ADHD poate “uita” să își facă temele, este zvăpăiat la masă și la școală, este visător, se pierde în lumea proprie și are dificultăți în a-i asculta pe ceilalți.
De obicei, simptomele ADHD la copii sunt grupate pe 3 mari categorii
SIMPTOM – NEATENȚIE
Cum arată neatenția?
Copiii cu simptom de neatenție sunt distrași ușor, nu acordă atenție, uită sarcinile zilnice, poate fi neascultător, pierde obiecte, se plictisește repede și tinde să viseze cu ochii deschiși.
SIMPTOM – HIPERACTIVITATE
Hiperactivitatea este cel mai evident semn al ADHD. Copiii hiperactivi nu pot sta locului și trec foarte rapid de la o sarcină la alta. Chiar și atunci când trebuie să stea într-un loc, își mișcă aproape incontrolabil mâinile și picioarele.
Cum arată hiperactivitatea?
Copiii cu hiperactivitate nu pot sta așezați, sunt foarte rapizi în mișcări, au dificultăți în a se juca în liniște, sunt zvăpăiați, au un debit verbal de neîntrecut și preferă activitățile care implică mișcare fizică.
SIMPTOM – IMPULSIVITATE
Impulsivitatea se recunoaște ușor în interacțiunile cu ceilalți. Copiii mai impulsivi vor întrerupe conversațiile, vor invada spațiul personal al celorlalți, vor pune întrebări irelevante sau întrebări foarte personale.
Cum arată impulsivitatea?
Copiii cu simptome de impulsivitate au dificultăți în a asculta și a-și aștepta rândul, întrerup copiii din jur și vorbesc fără a-și cântări cuvintele.
Cum putem ajuta un copil cu ADHD
Lipsa de atenție, hiperactivitatea și impulsivitatea ce rămân netratate pot face viața copilului dumneavoastră cu atât mai dificilă. Pentru copiii ce suferă de ADHD este mai greu să își facă prieteni, au probleme în a performa la școală sau în societate, ceea ce poate conduce la frustrări.
Abordând însă tratamentul potrivit, aceștia pot duce o viață normală și împlinită.
Nu există un set de reguli pentru copii cu ADHD. Din contră, există riscul ca stabilirea unor reguli de genul “nu mai face asta!” sau “nu ai voie sa…” să îl perturbe și mai mult pe copilul cu ADHD și să îl dea peste cap.
Printre opțiunile pe care le au părinții la îndemână se numără psihoterapia, ajustarea dietelor și exercițiului, precum și consilierea școlară și sprijinul social și la școală.
Primul pas în diagnosticarea unui copil cu ADHD este să observați prezența simptomelor atât acasă, cât și la școală. Ulterior, este necesar să apelați la ajutorul unui medic specialist. Cu cât interveniți mai repede și acordați mai repede ajutor, cu atât ajutați copilul să navigheze mai bine printre sarcinile și presiunea societală zilnice.
Medicamentația poate fi, de asemenea, o opțiune în tratamentul ADHD, dar este indicat să treceți prin primele opțiuni la început.
În ceea ce privește metode de educare a copiilor cu ADHD, este nevoie de un consens între dumneavoastră și profesorii/învățătorul acestuia.
La început, cadrul didactic împreună cu părintele vor stabili punctele forte ale copilului. Ulterior, se vor lua în considerare nevoile emoționale și comportamentale ale copilului, apoi, în echipă cu psihologul școlii se va încerca conturarea unui plan pentru combinarea metodelor de instruire la școală cu un program educational potrivit copilului.